Noul Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse este o combinaţie între două versiuni Veyron: Grand Sport (roadster) şi Super Sport. Având puterea mărită până la 1.200 CP, noul Bugatti Veyron 16.4 Grand Sport Vitesse intră în lumea maşinilor ce se condus în aer liber. Aliniată optic cu Veyron Super Sport, ce deţine actualul record mondial de viteză de 431 km/h, versiunea Vitesse impresionează şi prin caracteristicile condusului dinamic.
Inginerii Bugatti au dezvoltat actualul Grand Sport, ce oferă 1.001 CP şi 1.250 Nm, şi au creat un vehicul mai puternic. Cuplul maxim al lui Vitesse ajunge la valoarea impresionantă de 1.500 Nm! Creşterea puterii motorului cu 16 cilindri a noului roadster a fost posibilă prin folosirea a patru turbocompresoare şi intercoolere mai mari. Şasiul a fost de asemenea modificat pentru a face faţă majorării puterii. Astfel, Vitesse promite o gamă de caracteristici excelente, pe care lumea le aşteaptă de la o super-maşină Bugatti, de la o dinamică precisă a condusului la acceleraţii extraordinare şi frânare fără ezitare.
„Succesul rapid al versiunii Super Sport ne-a convins să mărim performanţele roadsterului Bugatti. Încă o dată, inginerii noştri au demonstrat că Bugatti poate constant să-şi rafineze limitele a ceea ce tehnic este fezabil”, a declarat Wolfgang Durheimei, preşedintele Bugatti. „Am transferat toate realizările noastre de la Super Sport la Grand Sport, şi astfel am transformat condusul în aer liber într-o experienţă extraordinară la mare viteză”.
Noul Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva (8-18 martie 2012), ocazie cu care probabil vom afla mai multe detalii tehnice.
Sursa: informatiiauto.ro
Comparativ de lux - Bugatti Veyron vs. Lexus LF-A vs. Lambo Aventador vs. McLaren MP4-12C
Primul video cu cea mai rapidă decapotabilă din lume - Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse. Vezi aici ce o face unică în lume
Afganii bogaţi scot anual din ţară, în valize, 8 miliarde dolari, dublul bugetului de stat
Topul celor mai rapide mașini din lume 2010-2011 Vezi galeria foto.